Spovedania unui … om

Da. Încă mă consider om, deși am avut multe întrebări de pus, multe răspunsuri de dat și destul de multe chestiuni de analizat. Am ajuns la concluzia că am greșit și că sunt om, deci e cazul să îmi asum totul, cu bune și cu rele. Mi-am propus să fac și o schimbare. Mi-e teamă să nu fie ca toate rezoluțiile de la început de an…

Dacă aveți răbdare să citiți rândurile ce urmează, am să încerc să mă explic.

La fel ca cei mai mulți dintre voi, am plecat din România în căutarea unei vieți mai bune. Mi-am spus întotdeauna că dacă muncesc, dacă sunt corect, dacă ofer respect, lucrurile vor merge bine și pentru mine. Am trecut prin multe, dar până la urmă cred că mi-a ieșit. Una peste alta, m-am transformat dintr-un puști plecat dintr-un orășel din România într-un om de afaceri într-o capitală europeană. Iar drumul pe care am mers m-a învățat să gândesc rece atunci când se întinde o mână în fața mea, așa că am cerut ceea ce am dat la rândul meu – muncă, seriozitate, corectitudine.

Zilele trecute am aflat însă că mai există ceva. Că oricât de multă dreptate aș avea, există și reversul medaliei. Citind printre rânduri am aflat de ”o româncă ce are nevoie de ajutor”. Cu un ochi la știre și cu un altul la munca ce o făceam în acel moment mi-am amintit că și eu am fost la un moment dat ”un român care avea nevoie de ajutor”. Și atât. Mi-am văzut mai departe de lucru, până când, am simțit o agitație în comunitatea în care trăiesc. Am aflat o poveste. Povestea Alinei Beea – ”românca ce are nevoie de ajutor”.

Povestea femeii de 43 de ani probabil o cunoașteți. Nu cred că mai e cazul să o reiau. Pentru mine a fost însă un motiv de a mă judeca. Și am ajuns la acel dialog despre care vă vorbeam la început. ”-Sunt o grămadă de astfel de cazuri! -Da, sunt. -Nu le pot eu rezolva pe toate! – Nu, nu pot. – Eu am muncit, am fost corect și cinstit! Merit ceea ce am! -Da, așa este. Și atunci ce vină am eu? -Nu există vinovați.” Aici m-am oprit și am simțit un atac de panică. NU EXISTĂ VINOVAȚI!!! Reversul medaliei; cealaltă parte a situației, pe care am refuzat să o văd.  ”Acum că am văzut-o, trebuie să fac ceva…” Și am început să mă agit. Am căutat contul pentru donații și am transferat o sumă de bani. Am preluat mesajele de pe rețelele de socializare și le-am împrăștiat cât am putut. Am spus celor care au fost dispuși să mă asculte. Am făcut tot ce am putut. Apoi m-am văzut în oglindă… NU! NU AM FĂCUT TOT CE AM PUTUT!

Viața pe care o trăim e mai mult decât muncă, corectitudine, seriozitate, vinovați, greșeli, momente, reușite sau eșecuri. Mai e și un iureș de situații, întâmplări, emoții, pe care nimeni nu le poate controla. Pentru care nu există vinovați. Dar care trebuie trăite. Care nu se rezolvă întotdeauna cu muncă, corectitudine și seriozitate. Odată ce am înțeles asta nu mi-a mai rămas decât să îmi accept condiția de om. Și să mă spovedesc…

Pentru cine nu știe despre ce e vorba, pun mai jos câteva surse.

Facebook: www.facebook.com/beea.alina

Tik Tok: @alinabeea

Pentru donatii:

Cont Bancar: ES90 2100 1548 1620 0106 9379 (La Caixa)

Beneficiar: Alina Beea