Spectacolul primăverii începe la trei ore de Madrid, în Cáceres

Deși calendarul anunță că primăvara a început oficial de aproape trei săptămâni, natura poate să mai aducă suprize, mai ales în zonele înalte și să coboare mercurul din termometre la temperaturi scăzute. În apropiere de capitala Madrid, la Cáceres, localnicii se pregătesc însă de sărbătoarea care, spun ei, reprezintă instalarea totală a primăverii. Este vorba despre Festivalul cireșilor înfloriți în zona Valle del Jerte unde sunt cultivați milioane de pomi. Evenimentul atrage an de an mii de turiști din întreaga țară, dar și din restul Europei și, așa cum este normal, ține doar câteva săptămâni în fiecare an la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie, în funcție de condițiile meteorologice. Cu această ocazie sunt organizate expoziții, piețe medievale, festivaluri, trasee sau degustări.

Evenimentul dedicat înfloriri cireșilor se desfășoară în unsprezece orașe din Cáceres, însă este important de știut că zona are de oferit mai mult decât florile de cireș. Tot aici, din iulie și până la jumătatea lunii august se sărbătorește așa-numita Cerecera , o perioadă care marchează culesul fructelor și în care se desfășoară activități precum degustări sau trasee turistice pe câmpuri. Zona este cunoscuta și de iubitorii sporturilor de aventură, deoarece văzile oferă râuri repezi și zone de cheile care curg din Sierra de Gredos, cascadele Las Nogaleas sau Los Hoyos sau piscine naturale. În fine, zona atrage și cu Garganta de los Infiernos – o rezervație naturală formată prin eroziunea apei în stâncă care oferă o fauna și flora deosebită.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

254 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake