Guvernul spaniol luptă cu inflația

Guvernul spaniol va continua implementarea unor măsuri de atenuare a efectelor inflației, desi Spania este țara cu cea mai scăzută rată a inflației din Uniunea Europeană. Executivul de la Madrid a anunțat că în 2023 va aloca 10 miliarde de euro, bani ce se vor adăuga ajutoarelor negociate cu Uniunea Europeană. Spania, ca şi alte ţări europene, se confruntă cu o criză a costului vieţii, agravată de impactul războiului din Ucraina asupra preţurilor la energie. Ajutoarele anunțate la final de an se referă la o sumă de 200 de euro, alocați o singură data, pentru gospodăriile cu venituri anuale de până la 27.000 de euro. Este vorba despre aproximativ 4 milioane de familii care vor beneficia și de măsuri de reducere a unor taxe pentru facturile energiei. Executivul de la Madrid a anunțat și prelungirea cu 12 luni a subvenţiilor pentru călătoriile cu trenul pentru navetişti şi limitări ale creşterii chiriilor. Taxa pe valoarea adăugată pentru alimentele esenţiale precum pâinea, brânza, laptele, fructele şi legumele şi cerealele va fi scăzută la 0%, iar la paste şi uleiuri de gătit la 5%. În schimb, reducerea preţului benzinei nu va mai fi suportată de Guvern în 2023, cu excepţia sectorului de transport. Măsurile de sprijinire a populației au fost implementate pe tot parcursul anului 2022 și ridică suma totală a ajutoarelor implementate de Spania la peste 45 de miliarde de euro.

Rezultalele măsurilor introduce de uvern nu au întârziat să apară. Astfel, inflaţia în 12 luni a încetinit la 6,7% în noiembrie, fiind cea mai scăzută rată din blocul UE format din 27 de ţări, iar preţurile la energie electrică au coborât la final de an cu peste 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Spania ar urma să înregistreze o creştere economică puternică în acest an, pe care autoritățile o estimează la peste 5%, peste prognoza anterioară a guvernului de 4,4%. Pe de altă parte, sub presiunea situației mondiale, preţurile alimentelor au continuat să crească și în Spania, cu peste 15% în lunile octombrie şi noiembrie, faţă aceeași perioadă a anului trecut.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

259 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake