6 zile cât o viață – Româncă închisă din greșeală într-un penitenciar din Granada

O motocicletă furată… O plângere la poliție… O eroare de sistem… Șase zile în închisoare… E povestea de coșmar a unei românce stabilită, în urmă cu 20 de ani în Spania.
Mirela Stoian are 38 de ani, e bucătar într-un local, pe coasta Granadei și nu a avut niciodată probleme cu legea. Dintr-o eroare sau poate din cauza lipsei de interes a autorităților, românca a ajuns însă, pe nedrept, în spatele gratiilor. După un coșmar care a durat 6 zile, dar pe care Mirela l-a simțit “cât o viață“, situația a fost descâlcită, iar românca a fost pusă în libertate. Femeia spune însă că nu e mulțumită și depus o plângere la Ministerul Justiției, pentru a primi despăgubiri.

Pentru Mirela, nebunia a început la sfârșitul verii, când motocicleta pe care și-o cumpărase a dispărut. Femeia a mers la sediul Gărzii Civile din Almuniecar pentru a anunța furtul și a depune o plângere. Poliţiștii au confundat-o însă cu o persoană căutată pentru o evadare din închisoare şi a arestat-o.
“Au trimis un echipaj şi mi-au spus că sunt arestată. Atunci le-am zis: “Poftim? Dar eu am venit să reclam furtul unei motociclete”, a relatat pentru jurnaliști Mirela, completată de avocata sa – “Datele personale au fost incluse greșit în ordinul de arest”.
Deși au a confirmat în scurt timp că nu este vorba de femeia care căutată, autoritățile au respins intervențiile și i-au transmis că trebuie să se conformeze hotărârii, astfel că Mirela a fost arestată și încarcerată la centrul penitenciar din Albolote – Granada.

“Au urmat 6 zile traumatizante, care au părut o viaţă de om”, și-a amintit femeia. Românca a cerut ajutorul mai multor avocați, iar unul din ei a verificat amănunțit documentele poliţiei şi a reuşit să dovedească eroarea judiciară. Directorul închisorii a intervenit și el când și-a dat seama că e vorba de o greșeală. În cele din urmă, judecătorii au constat că în titlul sentinței care a dus la condamnare, au apărut datele femeii nevinovate în locul celor ale inculpatei reale, care apăreau în corpul hotărârii. Judecătorul din Palma de Mallorca și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator. Mirela Stoian a fost eliberată după șase zile de stat în închisoare.
Chiar și așa, românca nu a reușit să treacă peste clipele de groază, când a fost arestată și a petrecut șase zile în închisoare, pe nedrept. Prin avocat Mirela s-a adresat Ministerului Justiției și cerut despăgubiri. “Mă simt foarte rău. Mă gândeam că nu voi mai ieşi niciodată de acolo. Odată ce ajungi la închisoare, e foarte greu să ieşi. Un episod traumatizant care astăzi, patru luni mai târziu, continuă să fie un coșmar”, mai spune Mirela.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

252 ascultãtori

Titlu

Artist

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake