Un weekend cu carte și film la Ambasada României din Madrid

Ambasada României din Madrid va găzdui sâmbătă de la ora 11.00 un eveniment cultural dedicat comunității românilor din regat, dar nu numai. Sub egida “Serile acasă la Ambasadă” responsabilii instituției îi invite pe doritori să îl descopere pe scriitorul român Vasile Muste și cel mai recent volum de poezii al său, „Inima Luanei”, iar apoi să vizioneze cea mai nouă peliculă a lui Daniel Sandu, „Tata mută munţii“. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Ovidiu Constantin Cornilă și este organizat la sediul misiunii diplomatice din Av. Alfonso XIII, 157, 28016.

Născut la 30 ianuarie 1956, într-o familie de maramureșeni din Coruieni, licențiat în filosofie și jurnalism, autorul Vasile Muste a fost corespondent al Studiourilor Radio Cluj şi Galaxia, redactor al revistei literare Litera Nordului, al cotidianului Clipa, al revistei Nord Magazin și redactor-șef al publicațiilor Tisa, ETC, Țara Maramureșului și Marmația Literară. ”Cărțile sunt uși care îți poartă pașii spre stradă. Prin intermediul lor înveți, te educi, călătorești, visezi, îți imaginezi, trăiești alte vieți și o înmulțești pe a ta cu o mie. Vă așteptăm cu drag la evenientul de sâmbătă”, au transmis responsabilii Ambasadei României din Madrid.

COMENTARII


Citeste mai departe

Acum la Radio 10.es

268 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake