Atenție la uleiul de măsline! Inspectorii sanitari avertizează că 13 sortimente au probleme

Inspectorii sanitari atraga atenția celor care merg în aceste zile la cumpărături să fie cu băgare de seamă la uleiul de măsline de pe rafturi. Se pare că unii producători au introdus în comerț ulei alterat impropriu consumului uman. Deocamdată autoritățile au cunoștință despre astfel de situații doar în magazine și benzinării din Extremadura și Andaluzia, însă nu exclud astfel de practice și în restul țării. Cea mai recentă analiză a confirmat că uleiul de măsline sub marca „La Campiña de Andalucía”, a fost vândut și în Badajoz și Puebla de Sancho Pérez și conține ulei lampant, neadecvat pentru consumul uman. Este vorba despre o presupusă infracțiune împotriva sănătății publice și fraudă astfel încât autoritățile sunt în alertă. Mărcile pe care autoritatea a ordonat magazinelor să le retragă de pe comercializare sunt Acebuche, Virgen del Guadiana, Cortijo del Oro, La Campiña de Andalucía, Galiaceite 2022, La Abadía, Villa de Jerez, Don Jaén Oil 2019, Andaluzian Empire, La Esmeralda, Vareado, Los Milagros și Almazara Fernández.

Alerta alimentară a dus la imobilizarea și retragerea de pe piață a 68.000 de litri de astfel de ulei cu modificări ale gustului, mirosului, culorii și consistenței produsului. Autoriățile reamintesc consumatorilor care au achiziționat deja oricare dintre aceste produse că îl pot duce la unitatea corespunzătoare pentru a solicita rambursarea prețului plătit sau înlocuirea acestuia cu un produs nou în conformitate cu reglementările. De asemenea, clienții trebuie să se abțină de la consumul unui astfel de ulei și să contacteze serviciile farmaceutice sau veterinare ale Centrului de Sănătate, pentru a-i putea informa despre evoluția alertei și acțiunile ce urmează a fi efectuate. Autoritățile mai adaugă că acest ulei este considerat ”lampant” adică are o calitate mai slabă decât alte soiuri, nu este potrivit pentru consum și este destinat rafinării pentru uz industrial. Acest produs poate fi considerat ”lampant” din cauza unei probleme la măsline, pentru că au fost colectate de pe pământ sau pentru că au fost prea coapte. Poate fi însă și un ulei lampant care nu este potrivit pentru consum din cauza deficiențelor în procesul de producție, motiv pentru care prezintă valori de aciditate sau parametri care nu recomandă folosirea acestuia.

COMENTARII


Citeste mai departe

Acum la Radio 10.es

287 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake