Alegeri municipale în Spania în 28 Mai 2023

Conaționalii care trăiesc în Spania pot participa activ la viața comunității din care au ales să facă parte. În calitate de cetățeni europeni, românii„se pot implica prin participarea la scrutinul din 28 mai. Pentru aceasta, oamenii trebuie să se înscrie în Registrul Electoral până cel târziu în 30 ianuarie. Exercitarea dreptului de vot este o datorie civică pentru fiecare și prin exercitarea acestuia cetățenii români pot influența deciziile autorităților și sesiza acele aspecte de interes prioritar ale comunității în care trăiesc. Dacă îndeplinesc condițiile legale, românii pot candida la aceste alegeri.

Implicarea românilor în viața comunităților din Spania este susținută și de Ambasada României la Madrid, care a organizat în acest sens o reuniune virtuală pe tema alegerilor municipale care vor avea loc în 28 mai 2023. Dând exemplul perseverenței și voinței, care au condus la deblocarea problemei dublei cetățenii, șeful misiunii diplomatice a îndemnat la înlocuirea preocupărilor mai puțin utile cu orientări solide pentru a fi de folos vieții. În urma discuțiilor la care au participat peste 60 de reprezentanți ai counităților de români a fost editat și un material informativ.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

258 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake