Acasă, de Ziua Națională
Românii de peste tot sărbătoresc astăzi Ziua Națională a României, marcând 104 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. În țară, momentul este serbat în capitală, la București, în Cetatea Unirii la Alba Iulia, dar și în alte orașe și comune din întreaga țară, iar evenimente similare au loc pe tot întinsul gobului unde sunt comunități de români.
Peste 1.500 de militari, zeci de autovehicule cu tehnică de luptă și detașamente reprezentând țări partenere NATO participă la defilarea militară din București. La Alba Iulia, la o parada similară iau parte peste 800 de militari și 60 de vehicule de luptă. Cu această ocazie se ridică de la sol și avioane de vânătoare precum și elicoptere din dotarea armatei României și ale partenerilor NATO.
Sunt programate concerte de muziă populară sau ușoară, au loc
slujbe de pomenire în bisericile din întreaga țară, se organizează mese populare pentru a fi împărțite în mod gratuit mii de porții de mâncare și pahare cu vin, iar la Alba Iulia sunt organizate două spectacole de focuri de artificii, unul pentru a marca evenimentul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în 1922 și un altul pentru celebrarea Marii Uniri de a 1918.
Ziua Națională este sărbătorită și la Blaj prin celebrarea unui Te Deum solemn în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”.
La Alba Iulia, un eveniment denumit ”Marșul Unirii”, care era organizat în trecut de studenții basarabeni aflați în țară și de oameni veniți de prin toate colțurile României, va fi recreat anul acesta de localnici. Oamenii se adună în fața gării din oraș, după care pornesc în marș spre Cetatea Alba Carolina, pe un traseu care trece prin centrul orașului.
Manifestările dau peste cap traficul în București, fiind anunțate restricții de circulație pe zeci de străzi din centrul capitalei. Alte zone din București vr avea traficul deviat sau redus pentru a putea găzui evenimente dedicate Zilei Naționale a României.
În țară, vremea ține cu românii, fiind progonozate temperaturi specifice acestei perioade cuprinse între -2 și plus 5 grade celsius însă fără ploi și ceață.
COMENTARII